Comuna Mărgău

aer curat, peisaje de basm, tradiție și poveste în Munții Apuseni.

Istoric și tradiții

Istoric și tradiții

Comună de munte, aşezată la poalele Vlădesei, în Nord-Vestul Transilvaniei, Mărgăul face parte din zona Munţilor Apuseni, subzona Mocănimea Gilăului sau Depresiunea Huedin-Călăţele. Regretatul cercetător Valer Butură surprinde succint, astfel, caracteristicile geografice ale zonei : ”culmi mai scunde, cu pante domoale, intens despădurite, terasate pentru culturi, şi pante mai repezi, împădurite”.

Satul Mărgău avea ca profil ocupațional cultivarea pământului, creșterea animalelor și prelucrarea lemnului. Industria casnică textilă era bine reprezentată, femeile zonei fiind renumite în confecționarea diverselor țesături și a pieselor de port de înaltă calitate. Ca în alte sate de munte, locuitorii plecau sezonier, ca zilieri, în zonele mai joase, la secerat și la culesul porumbului. Printre ocupațiile apărute la începutul secolului al XX-lea, menționăm practicarea ambulantă, pe scară largă, a meseriei de geamgiu.

Modul tradițional de viață descris a dat naștere unei culturi materiale caracteristice. Muzeul Etnografic al Transilvaniei găzduiește peste 1500 de artefacte care îl ilustrează, piese ajunse aici grație donației unei localnice inimioase și cu un simț civic dezvoltat, învățătoarea Maria Panea.

Satul Mărgău, reședința comunei cu același nume, datează încă din anul 1200, ocupând actuala vatră începând din secolul al XIV-lea. Biserica ortodoxă din sat datează încă din anul 1506, iar localitatea s-a dezvoltat în jurul cursului râului Mărgăuța, care traversează Mărgăul de la sud la nord.

“Pe drum treceau satenii, in strai de sarbatoare, cu clop, cu ie care mai de care. Doar noaptea ne-intorceam pe deal si luna ne era lampas, dar cand ne-apropiam de poarta, intre copacii tacuti, nici ea nu patrundea. Imi zicea-ncet la ureche: uite dragu mamii, sunt licuricii, ei ne-arata calea pana-n ograda. Apoi aprindea lampa si-mi citea din Cartea Sfanta si imi repeta: mai bine sa-ntorci limba-n gura decat sa superi Sfintii si pe Dumnezeu! Si-apoi torcea si invartea pe fus canepa din gradina si ne spunea cum o juninca nu mai e c-a venit ursul de-a luat-o!” (Sabina Vaida-Brad)

Satul Răchiţele este o localitate ce aparţine de comuna Mărgău, judeţul Cluj, în partea de sud a teritoriului administrativ al comunei. De Răchiţele aparţin cătunele Doda-Pilii şi Ic Ponor. Sat montan aşezat la altitudini mari, este poarta de intrare în zona turistică Padiş. Răchiţele a fost atestat documentar la sfârşitul secolului al XVIII-lea. În 1845 la Răchiţele se exploata cupru.

Dintre poveştile Mărgăului, spuse şi astăzi, nu poate să lipsească cea a geamgiilor, care plecau de la sat la oraş unde îşi vindeau marfa strigând „Geamuuuuuri! Hai la geamuuuri, neică!“.

Geamgii din Mărgău au colindat ţara-n lung şi-n lat ca să-şi câştige existenţa prin vânzarea de sticlă. Ca să se poată înţelege între ei, fără ca alţii să priceapă ce vorbesc, aceştia au inventat un limbaj cu totul aparte, care azi este singurul argou profesional rural din România: gumuţeasca. Este vorba de un limbaj codificat, numai de ei ştiut, care îi ajuta să vorbească între ei, fără ca vreun client sau vreun străin curios să înţeleagă ce zic. Era un cod secret născut din nevoia profesională de a se descurca singuri, departe de casă şi de cei dragi.

Profesorul Romulus Todoran a studiat gumuţeasca despre care a afirmat că este “singurul argou profesional rural din ţară“, explică cercetătorul Nicolae Mocanu de la Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu“ din Cluj-Napoca, România. Mocanu mai povesteşte că geamgiii ambulanţi erau precum o castă, unde nu intra oricine. Cuvintele din gumuţească s-au născut şi din cuvinte româneşti cărora li s-au schimbat sensul, dar şi din cuvinte româneşti cărora li s-au adăugat sufixe şi prefixe. În studiul lui Todoran, citat de protopopul Braica în cartea sa, lingvistul explică de ce se numeşte acest argou gomoţească: „ «Moţască» înseamnă moţ, locuitori al Apusenilor şi «go», probabil de la denumirea dealului Golumbăţ, de unde s-a strămutat o parte din sat pe la anul 1340“.
În conversaţiile locuitorilor din comuna Mărgău se mai aude şi astăzi câte-o expresie în gumuţească, „limba“ care, odinioară, o vorbeau zilnic – „Munuc, s-asface spurav!“ („Fii atent că e om rău!“), „Munuc, s-asface deapsă!“ („E un om bun!“), „Munuc, atină gădineală!“ („Să ceri mâncare!“).

Mic dicţionar român-gumuţesc Sticlă = tălăuz Individ = munuc Ţuică = găină Hoţ de lucruri = găinar A mânca = Gădină Gură = Gădinătoare Preot = codău Bani = piţule, goloji Om, bărbat = milău Femeie = milăiţă Ţigară = sfârlă Băutură = hurtez Prezenţa unei persoane = asface A dosi = diamante A dosi = asuci Porc = gomon Cal = ţolan Căruţă = toigă Poliţist = tistulaş

Cronica Mărgaului

”In trecutul nu prea indepartat de sarbatorile Craciunului aveam un frumos obicei pe care il mostenisem din mosi stramosi. Astazi cu mari regrete putem constata ca din tot ce a fost frumos prea putin a mai ramas, din farmecul si bucuriile cu care tot poporul asteptam cu nerabdare aceste sarbatori despre care se poate spune ca sunt cele mai frumoase, mai distractive si mai placute atat pentru cei mai in varsta dar mai ales pentru tineret care isi asteptau cu mare nerabdare ursitorile lor ravnite, soarta viitorului lor, a vietii de mai tarziu a lor. Dupa cum am spus mai sus am parasit farmecul frumusetii, distractiile, mangaierile sufletesti, etc. si ne-am alaturat cu totul modernismului utopic pe care l-am luat ca pe ceva nou in care ne avantam fara prea multe prejudecati de unde nu ne vom reintoarce.

 

In trecut tineretul, flacaii cei mai capabili si mai indrazneti, inca cu saptamani inainte de Craciun se interesau pentru muzica buna pentru sarbatorile Craciunului, Anului Nou si Boboteaza ca sa aiba petrecere mai buna, mai placuta.

 

Aci la noi in Margau intotdeauna au fost flacai mai pretentiosi si se credeau pe buna dreptate indreptatiti pentru ca era si comuna ca atare dintre cele mai frumoase, mai mare si mai vestita. Comuna intotdeauna era impartita in trei sectoare: josani, susani si orate si de asta ca eram flacai multi aveam trei jocuri la Craciun si trei echipe de muzicanti in fiecare sector. In satul nostru am avut si muzicanti mai bunisori, dar cu timpul cum au mai imbatranit unii, au mai murit dintre ei asa ca isi angajau din timp muzicanti straini platiti cu bani grei dar nu conta dar odata numai era Craciunul pe an asa ca se acoperea cheltuielile prin punerea de taxe pe fecior ca si pe fete si treaba mergea struna. Feciorul sau feciorii care angajau muzicanti erau si casieri cari in seara respectiva, in ajun, faceau micul recensamant cam cati feciori si cate fete sunt in sectorul respectiv si fixau taxa pentru fiecare si la colindat in seara de Craciun care dura toata noaptea se incasa banii pentru muzica si alte spese si cheltuieli facute cu ei. Angajau caruta cu patru cai cu clopote pe cai si impanati cu brazi caruta si caii cand mergeau dupa muzicanti de-ti era mai mare dragul sa-i privesti. Seara, mai devreme pe cand soseau cu muzica asteptau tineretul tot ca pe nu stiu ce musafiri de pe alte planete, voiosi sa auda cum canta si cum se vor impaca cu ei. Se organizau imediat cu totii si mergeau la preotul satului si le facea molitva, o rugaciune inainte de plecarea la colindat. Aci toate sectoarele pe rand, dupa molitva la colindat se forma un fel de comitet din feciori care trebuia sa ramana pana dimineata si in ziua urmatoare sa dea ajutor casierului si al tarustelui. Dimineata se facea bilantul rodul muncii de o noapte, banii rezultati. Colindatul se facea pe randul satului din casa in casa unde era flacau si fata. Flacaul platea cu ceva mai mult decat fata.

 

Frumusetea acestei nopti de Craciun consta in petrecerea taranului roman. Nu exista casa unde sa nu aiba lampa aprinsa toata noaptea aproape si in care sa nu auzi colindand atat la batrani dar mai ales la cei mai tineri, nu puteai strabate o suta, doua de metri pe drum fara sa te intalnesti cu dragalasii de copiii cu steaua lor purtata cu atata grija si placere, colorata cu culorile noastre nationale, si pe cei mai marisori cu “viflaimul” lor lucrat si impodobit frumos, cu lumini inauntru si cu clopotei la mana, cu traista legata de gat plina cu colacei si cu prajituri si sa nu vezi pe pe cei mai micuti sopotind pe la colt de ulite numarandu-si banutii primiti pentru colinda lor copilareasca ce o invatasera de la parinti cu mult inainte de sarbatori. Pe fata lor puteai citi pecetea bucuriei care le desfata sufletul lor copilaresc. Cei mai batrani nu se lasau mai prejos, organizau in aceasta noapte o echipa de colindatori si mergeau unii la altii si colindau incat rasunau casa, casa romanului crestin. Toti de la mic la mare uitau grijile si necazurile in aceasta noapte a nasterii domnului toti isi dau mana si se impacau odata cu colinda si cu povestirile lor.

 

Casele taranului roman curate, imbracate frumos cu tot ce aveau mai placut. Paturile mai ales si mai ales unde era fata mare sau flacau in casa iti era drag sa il vezi asternut cu zeci de lepedeaua de panza, misir de lana maestrit lucrate si cu placut gust aranjate precum si lenjeria lor frumos impaturate pe capatul lavitei cum sunt cartile in biblioteci. In paturi zeci de perine cu pene moi ale fetei care isi astepta dupa sarbatori petitorii doriti. Masa la fel acoperita cu 4-5 fete de masa din cele mai frumoase. Peretii, blidarele erau cu totul impodobite cu stergare, tesute si cusute de mestera casei la intrecere cu altele.

 

In fiecare casa unde era fata sau fecior era febra mare in apropierea feciorilor colindatori, stau de veghe pe drum, prin vecini. Cand intrau in casa cu casierul si tarostele, ei aranjau colindatorii in 3-4 grupuri la colindat ca sa fie mai usor si mai bine organizat. Cum au intrat in casa dau buna seara lui Craciun, mai dau mana cu gazda casei, apoi imediat incep colinda, unde era fata o colinda a fetei, unde era fecior, a lui, si uite asa la rand.

 

Gazda casei astepta colindatorii cu masa impodobita cu un colac mare de grau frumos impletit si lucrat, o sticla de kilogram plina cu rachiu fiarta si rumena si cu cocatur, pancove (gogosi) si alte prajituri. In soba arde focul si pe soba clocaie curachiul cu papusi si cratita cu carnati si costita “Ca la Craciun” caci vorba romanului “Craciunul fara curechi ca capu fara urechi” si la nunta.

 

Dupa terminarea colindei se aude vocea starostelui “auzi jupane gazda si feciorii satului toti sa fiti sanatosi! Ascultati feciorii satului ca ii grai mandru si frumos de la milostivul Dumnezeu si de la cei doisprezece apostoli sfinti si de la gazda de loc Dumnezeu sa ii dea noroc si dumnealui zice asa vazand feciorii satului in casa si in jur de casa mea stii bine ca s-ar cadea sa-i cinstesc dar mai mare cinste si mai frumoasa n-am aflat, cand in camarile mele am cautat, ca un colac din grau curat pe cum Dumnezeu l-a dat, pe care cate ploi l-a plouat cate vanturi reci – calde l-a suflat, dar mai mult bine sa dea Dumnezeu in casa si pe masa jupanului nostru gazda, dar noi cu totii ii foarte multumim sa traiasca. Atunci toti flacaii in cor “sa traiasca”. Dupa colac ia pe urma sticla cu rachiu si mai rosteste “Inca sa stiti feciorii satului ne mai cinsteste jupanul gazda de loc Dumnezeu sa-i dea noroc cu o bute de bautura ca sa ne facem cu totii voie buna, la cati la va ajunge bine la ve prinde, iar la care nu, faca bine si ierte ca le va ajunge de-a inderete, dar noi cu totii frumos ii multumim sa traiasca. Feciorii din nou “Sa traiasca”. Dupa acestea urmeaza prajiturile la fel. Dupa asta starostele se intoarce spre gazda casei si ii zice jupane gazda acu-i acu sa vedem cat de harnic a fost feciorul (fata) dumitale asta vara, cum ia taiat coasa, atunci feciorul scoate portmoneul si achita taxa, s-au tata fetei. Imediat muzica incepe o invartita scurta, dupa caz, ca sa joace fata din casa si pe gazda mare daca nu-i prea batrana. Mai vin fete de prin vecini in unele cazuri si mai joaca si ele “ca le place sarmanele”. Asta se repeta in toata casa unde se colinda, si pana la sfarsitul colindatului, cand bietii feciori, obositi, nedormiti abia-si mai trag rasuflul, ragusiti intorc ruda inapoi leganandu-se pe drum, unii bauti, unii mai disparusera, cari n-au mai rezistat. Muzicantii si ei nu prea pot face fata cum ar trebui. Apoi se duc spre casa sa se odihneasca putin. Cam de obicei aici la noi mai raman case de colindat si pentru a doua zi functionarii satului ca preotul, notarul, invatatorii, primarul, seful de post, preceptor si inca barbate tineri casatoriti mai din vara sau anul trecut cari doresc sa le colinde.

 

Dupa ce trageam unii un mic pui de somn se sculau somnorosi, se spalau, se imbracau vezi Doamne ca la Craciun si se adunau si plecau la biserica. Dupa iesitul din biserica asteptau aici in fata la sopron cum ii spunem, muzicantii si multi tineri si barbate dar mai multe femei cele mai curioase ca sa vada jocul “dinaintea bisericii”. Aici este cel mai interesant moment de la Craciun, cel mai cu drag asteptat. Aici se aduna din timp Comisiile de femei, juriul propiu-zis cari foarte atente si nerabdatoare sa vada care fete mai tinerele vor intra de prima data, fecioare, in joc si mai mult care cu cine va juca, ce fecior o va lua la joc. De aici inainte si din acest moment solemn se dezleaga sacul cu minciunile. Acum au la ce se uita ca sunt trei hore (jocuri) din cele trei sectoare ale satului, din aceste toate au ce spune acasa si prin sat, o sumedenie de nouatati.

 

In fata bisericii se joaca circa doua trei invartite si pleaca toti spre casa, unde vor lua cu totii masa in familie. Dupa masa vor continua cu colinda pe unde a mai ramas dupa asta mai spre seara daca mai e timp vor mai juca.

 

In trecut se juca in vreo sura si daca era timp frumos, in drum – Josanii, Susanii acolo la ei, Oratanii la ei unde puteau mai bine. A doua zi la fel. Doar a treia zi se impreuna toate trei sectoarele si acum se incepe hora mai devreme si tine pana tarziu.

 

In zilele noastre de cand s-a construit noul camin cultural se joaca in camin si pentru asta se plateste o anumita taxa.

 

Aici la noi s-a pastrat obiceiul ca tinerii si chiar si mai in varsta sa se imbrace a doua zi la sarbatori mai mari in cele mai frumoase haine.

 

La Craciun a doua zi seara s-a pastrat obiceiul ca dupa ce au terminat cu hora se duceau cu fetele la carciuma si mai jucau acolo, si pe banii care au mai ramas din taxele incasate, le fierbeau oale de vin si se ospatau bine, si jucau pana noaptea tarziu.

 

Acum, a treia zi se aduna feciorii din nou si aduna colacii de la colindat si ii pun in vanzare. Mai demult se puneau la licitatie si se vindeau bine, ca doar la Craciun femeile fac colacii din faina cea mai buna, iar dupa vanzarea lor, se mai incinge o hora ca la balci pana seara tarziu.

 

Deci cam in felul acesta petreceau oamenii mai demult la Craciun. Cei mai tineri in felul lor dar si batranii aveau relaxarile si desfatarile lor. In postul Craciunului, dupa ce-si terminau seara cu gospodaria si-si adapau vitele se duceau cu vecinii, unii la altii si neamurile, la colinzi si povesti, incat ne era drag sa-i ascultam cand eram copiii. Acum dupa cum am spus mai sus ne-am lasat, ne-am modernizat, am uitat si ne-am lasat frumoasele obiceiuri batranesti si am prins altele cari nu ne prea aduce bucurii sufletesti. Ne-am parasit odata cu obicieiurile frumoase si portul frumos taranesc si ne-am imbracat ca sticletii in nuante si culori felurite, de nu ne mai cunoastem barbatii dintre femei, nici femeile dintre barbate, barbatii s-au mascat cu barbi, mustati labartate si cu favoriti ca Franz Iosif, femeile ne-au furat pantalonii si frezurile, pe scurt nu mai stii care-s baieti si care-s fete. Pentru ele e bine ca nu le este frig iarna cu pantaloni. Nu mai stim ce o sa ne mai aduca modele care se schimba pe an ce trece in fel si chip ciudat.

 

OBICEI DE INMORMANTARE

Cronica Margaului

 

Daca am povestit despre obiceiuri si datini din trecutul nostru si din timpurile prezente as vrea sa ajungem la capatul calatoriei noastre.

In fuga voi descrie in mare si obiceiul din trecut la inmormantare.

 

De cand e lumea au fost oameni mai alesi unii dintre altii, mai scolati, mai cu multa carte cum se spune mai bine vazuti, mai bogati, altii mai putin bogati si din pacate din acestia sunt mai multi. De aceea cand moare vreun om mai saracut si inmormantarea este mai saracuta, deoarece nu prea multa lume ia parte la ea, dar totusi pe de alta parte este mai bine ca nici cheltuiala nu-i asa mare si poate ca nici neamuri multe n-are. In schimb cand moare vre-un instarit se aduna lume multa aproape ca la nunta, atat la priveghere cat si la inmormantare, apoi ce sa spunem ca se fac mari cheltuieli.

 

Pentru a se fali cheama doi si trei preoti care golesc buzunarele. In timpul din urma am avut aici un preot care n-a mai stiut ce sa faca, si s-a gandit sa faca un nou obicei, impartind si inmormantarile in categorii, doua si trei clase si anume: inmormantarea simpla cu un singur preot si inmormantarea de lux cu mai multi preoti, urcandu-se in felul acesta dubla plata. Apoi vin groapa cu trei patru categorii si aici: cu termen de sapte ani, randul 1- 1000 lei, randul 2- 800 lei, randul 3 – 500 lei si randurile patru si altele 250 lei. Pentru locul de veci se mai adauga pentru fiecare groapa o taxa de 1000 lei la fiecare rand. Apoi alte cheltuieli 300-400 de colaci, care se comanda la Huedin, sicriu de lux de la 1200 la 2000 unul, tot de la Huedin, astea ca astea dar bautura care a devenit foarte scumpa o adevarata nenorocire de care pocaitii nu poarta grije. La cina de taina mancarea se pregateste ca la o nunta asa mai mica. Se cumpara si se taie porc, pasari, salam, diferite aperitive, vara se taie miei, oi etc. Si ce-i mai interesant ca nici cel mai sarac nu se lasa mai prejos. Asa ca o inmormantare de mijloc costa 5000-6000 lei, una mai de lux 10.000- 15.000 lei.


La tinerii necasatoriti, si in trecut ca si in prezent se obisnuieste sa-i puna brad (sulita) la cap, inalta de 10-12 metri care se impodobeste cu fel de fel de batiste, ciupi de lana vopsiti, panglici etc.

 

La oamenii maturi se trag toate clopotele cand moare, in numar de trei, iar la copiii numai doua.
In cimitirul extern – din jos se ingroapa cei ce nu au posibilitati sa-si plateasca locul (groapa) aci langa biserica. Pana nu demult nu se platea locul de groapa din cimitirul extern, dar de cativa ani s-a hotarat de catre conducerea bisericii (din lipsa de fonduri) sa se puna o taxa de 150 lei de o groapa, si s-a mai urcat, s-a dublat ca acum este de 500 lei.

 

In trecut ca si acum pe cei morti, la mare distanta ii aduceau cu carul cu boi, cu doi si cu patru boi dupa imprejurari si situatia materiala. La boi din afara se punea un corn, respectiv se introducea un colac in cornul boului si peste el un stergar frumos si inca un bradulet mic legat la coarnele fiecarui bou. La femei si fete tinere se mai lega o naframa foarte frumoasa, neagra langa colac.

 

Pe mortii care au locuit mai aproape de cimitir ii aduceau pe scaune anume facute si tineau cate patru si in cazuri exceptionale si sase insi de scaune, si la fiecare barbat i se punea pe sicriul mortului un stergar frumos la cruce si la prapore la fel. Au fost cazul ca daca a fost mortul tanar baiat i s-a dat traista de lana pe sicriu si cruce si la prapore.

 

In ultimul timp se aduc mortii (unii) cu masina (camionul platforma imbracat cu lepedeaua de lana frumoase si in jolj negru de jur imprejur.

 

Cu 50-60 ani in urma se da la mort vase de lut si de sticla (canceaua, oale, cani) si se imparteau la femei mai ales, inainte de a porni la groapa. De circa 20-30 ani se cumpara cani de portelan si se impart drept pomana cand se face prohodul mortului la sase saptamani, cand se aduce la groapa si vin si ceva cozonac.

 

Se mai pastreaza un obicei inca din vechime ca indata ce s-a pornit din ocolul mortului, o femeie mai ales ramane in casa si ia in mana o oala de pamant si o izbeste in use incat se face tandari toata si pocneste ca un pistol, aceasta ar insemna ca mortul sa nu duca binile din casa doar cat a ramas in oala ce s-a spart.


Dupa terminarea prohodului la mort acasa, preotii si cantaretul precum si sfatul sunt chemati in casa la cina de taina a mortului in cele mai dese cazuri, pe motivul ca daca-i distanta mai mare sa nu mai mearga la casa de unde a fost mortul – sa nu oboseasca – iar daca ii mai aproape de biserica raman si dansii pana dupa ingropaciune sa fie cu totii laolalta. In timpul cat preotii i-au masa in casa, ramasitele mortului impart colacii si servesc tuica la totii cei cari au asistat la prohodul mortului.

 

In urma cu 40-50 de ani in multe cazuri se petrecea mortul la groapa cu un clarinetist care se urca in car cu boi impreuna cu un grup de femei si impreuna, cu aceiasi melodie se cantau dupa mort pana la groapa.

Dupa terminarea prohodului acasa la mort se canta mai inainte “hora mortului” de catre cantor, un fel de cantec trist cu text, din trecutul mortului a familiei, boala si suferintele mortului pana a fost in viata, harnicia, vrednicia etc. Acum de cativa ani incoace a fost oprit acest obicei. Si era platit.”

Scroll to Top